Audienților INJ li s-a oferit posibilitatea să facă un stagiu în sistemul de drept american

27. 04. 2016
La 26 aprilie curent, în incinta INJ a avut loc etapa finală a Concursului privind procedura contradictorie organizat de Institutul Leavitt pentru Dezvoltare Internațională din Statele Unite ale Americii în cadrul Inițiativei JET (Instruirea Educațională în Justiție).
 
Competiția, la care au participat audienții INJ – candidați la funcțiile de judecător și de procuror, a avut drept scop sensibilizarea și instruirea cursanților în vederea obținerii cunoștințelor și abilităților necesare pentru o prestație la nivel înalt într-o sală de judecată, dezvoltându-și capacitățile de a formula gândurile într-un mod convingător și de a acționa conform normelor deontologice.
 
În finală, două echipe au participat la un proces de judecată improvizat în fața curții de jurați, demonstrându-și competențele oratorice în discursurile introductive și pledoariile finale, precum și la realizarea interogatoriilor directe sau încrucisate ale martorilor. Partea acuzării constituită din Aurelia Balmuș și Nina Malai, candidați la funcții de judecător, a obținut victorie în fața echipei apărării, formată din Iurie Iurcu și Marian Neamțu, candidați la funcții de procuror. Învingătorilor li se oferă șansa de a merge să ia cunoștință cu sistemul de drept american.
 
În baza performanțelor obținute în perioada cursului de opt săptămâni „Gândirea critică și advocacy – fundamentul unei societăți libere” și a competiției privind procedura contradictorie, și alți participanți pot aplica pentru un stagiu de trei săptămâni în SUA și Canada, unde vor avea ocazia să experimenteze sistemul contradictoriu american.